Întâlnirea surorilor:Despre momente în care simţi cerul deschis şi inima copleşită…

Am îngenuncheat împreună, noi, surorile care ne-am adunat pentru a-L lăuda pe Cel care ne este Tată, Domn şi Creator atotputernic. Într-adevăr, nu eram decât o mână de ţărână, dar înlăuntrul nostru ardea un foc puternic pentru Dumnezeul care ne susţine suflarea de viaţă, pentru Acela a Cărui putere şi blândeţe întrece orice descriere. Chemarea la rugăciune şi la formarea legăturii dragostei ne-a adus împreună pe fiecare dintre noi la această întâlnire, care a fost precum o oază de bucurie, pace şi părtăşie în închinare, fiindcă în mijlocul nostru a coborât îndurarea Tatălui.

M-am ridicat de pe genunchi şi ochii mi-au rămas aţintiţi pe podeaua pe care ne plecasem la rugăciune: pe ea străluceau picături de lacrimi din ochii dragelor mele surori şi sunt sigură că astfel de nestemate se aflau în multe alte zone din sala în care ne adunaserăm. Am rămas câteva clipe şi am meditat privind picăturile de lacrimi, ascultând cântarea sufletelor noastre, admirând frumuseţea sincerităţii celor care Îl caută pe Dumnezeu. Apoi, am privit cu o adâncă uimire cum, rând pe rând, mărturisiri pline de trăiri şi învăţătură din viaţa unor femei binecuvântate, îmi fac inima să tresalte şi îmi transmit un mesaj pe care îl înţelesesem odinioară şi din Cuvântul lui Dumnezeu: trăim vremurile de pe urmă şi fiecare din noi vom da socoteală înaintea Tronului dreptăţii Domnului, cu privire la felul în care ne vom fi folosit timpul, binecuvântările pământeşti şi darurile în slujba Sa şi pentru aproapele nostru. Bătăile inimii lui Dumnezeu le simţim atunci când alinăm durerea celui nenorocit, când oferim dragoste şi sprijin celui orfan, când plângem cu cei ce plâng şi ridicăm pe cel căzut. Acolo jos, unde durerea, lipsurile, plânsul şi suferinţa împovărează, suntem chemaţi să coborâm şi să ne dăm toate silinţele pentru a fi uneltele Domnului în ajutorarea celor nevoiaşi. Cuvintele Scripturii răsună precum o trâmbiţă şi ne aduc o chemare: ca, din alergarea noastră de zi cu zi, să ne oprim şi să nu uităm că trăim în aşteptarea unei Împărăţii pentru care trebuie să aducem o roadă nepieritoare. Oboseala, grijile şi activităţile acestei vieţi nu trebuie să ne umbrească relaţia cu Tatăl nostru şi lucrarea pe care El a pregătit-o pentru noi.

Această întâlnire a adus multe soluţii şi răspunsuri la întrebări de genul: „În ce fel pot susţine lucrarea de ajutorare a celor aflaţi în nevoi?”; „Unde pot găsi cu uşurinţă pe cei care au nevoie de încurajare şi sprijin, cum pot cunoaşte orfanii şi văduvele care se află în mijlocul nostru?”; „Prin ce mijloace aş putea oferi ajutor, dragoste şi bucurie celor care au nevoie?”. După cum scrie Cuvântul, la sfârşitul veacurilor Mântuitorul le va spune celor care I-au slujit cu credincioşie: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.  Căci am fost flămând, şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin, şi M-aţi primit;  am fost gol, şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine [...] Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut” (Mt.25:34-40). De aceea, dacă Îl iubim pe Dumnezeu, trebuie să iubim şi pe fratele nostru, iar dragostea nu o putem avea dacă stăm nepăsători şi trăim în egoism („[...] căci cine nu iubeşte pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu pe care nu-L vede?” 1In.4:20).

În al doilea rând, acest gen de întâlniri aduce o părtăşie deosebită între noi, surorile în Domnul, şi nu în ultimul rând creşterea spirituală prin aprofundarea învăţăturii Cuvântului lui Dumnezeu. De multe ori avem nevoie de susţinere în rugăciune pentru o anumită cauză personală sau familială, de sfaturi şi încurajare din partea celor din jurul nostru. După cum afirmă înţeleptul Solomon, „cum răspunde în apă faţa la faţă, aşa răspunde inima omului inimii omului.” (Prov.27:19). De aceea descoperim nevoia de a împărtăşi bucuriile şi suferinţele noastre cu o inimă care ne înţelege, iar a face parte dintr-un grup de părtăşie şi a avea astfel de legături cu alte femei, ne ajută să pătrundem ce înseamnă adevărata Biserică despre care ne vorbeşte Scriptura, după cum ne învaţă apostolul Pavel („Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng.” Rom.12:15).

Aceastea sunt sentimentele care mi-au cuprins inima atunci când am participat la întâlnirea iubitelor mele surori. Şi binecuvântat să fie Domnul pentru că lucrează minunat prin vasele Sale pe care le-a înzestrat cu daruri minunate şi pentru că a pus această dorinţă de implicare în inima copiilor Săi.

Alexandra Remeţan