“…Priveşte-ţi urma paşilor în vale,…” Ieremia 2:23
E agitaţie şi forfotă…Minutele se transformă în ore şi curg nestingherite, ducând cu ele unicitatea fiecarei clipe. Timpul scurs nu mai poate fi nicicând recuperat. In cercul strâmt şi întortocheat al acestei lumi, apare un îndrăzneţ joc de lumini şi umbre…Pâlcuri de pete, de la cele mai negricioase , la cele mai vii culori. Pe fondul paletei de culori, se zăresc porţiuni de lumină pură, care parcă spală unele pete negricioase. Toate aici se mişcă, tabloul ce reflectă jocul prinzând viaţa…dar asta este, însuşi jocul vieţii. De fapt, luminile şi umbrele, petele luminoase sau cele umbroase creionează viaţa fiecăruia. Fiecare are o lumină sau o umbră a sa.
Aşa mi-am imaginat tabloul vieţii, după încheierea unei ore la o materie din timpul liceului. În timpul desfăşurării acestei lecţii , profesorul a pus o intrebare intregei clase care suna astfel: “V-aţi luat vreodată un timp în care să meditaţi asupra voastră şi a trecerii voastre prin această lume”?
Consider o mare provocare această întrebare: “Ce las în urma mea prin trecerea fiecărei zile din viaţă “? “Ce fel de glas prinde trecutul meu”? Tabloul vieţii luminează în dreptul meu sau conturează doar o pată negricioasă? La inceput de an, oamenii privesc cu un mare avânt spre viitor, plănuind, visând şi închegând cele mai strălucite idei şi dorinţe pentru noul an. După ce aşează în mâna lui Dumnezeu toate aceste “izvodiri” rostite sau adânc săpate în suflet , pornesc încrezători spre necunoscut. Ceea ce se uită de regulă, e tocmai harta necesară pentru călătorie. Aceasta se obţine doar descoperind o valoare inestimabilă – valoarea privirii în urmă.
Şi cum poate fii descoperită această valoare? Constă într-o incursiune minuţioasă în trecut, iar redefinirea standardelor şi poziţiei tale ca şi creştin, călător pe drumul către cer este pasul cel mai important.
Acum , un alt tablou se conturează, însă de această dată, cât se poate de real. Zburând peste miile de ani, în prim plan apare poporul Israel. O voce puternică, dar cu ecou trist rosteşte: “Mi-aduc aminte inca de dragostea pe care o aveai…”Ieremia 2:2. E prea adâncă bezna în dreptul acestui popor. Dâra de lumină lăsată odată în urma lor, a fost ştearsă de o umbră groasă de întuneric. Din cea mai minunată şi roditoare vie, a ajuns doar o coardă de viţă sălbatică. Prin profetul înlăcrimat, Dumnezeu declară că au părăsit “Izvorul apelor vii, si si-au sapat puturi crăpate, care nu ţin apă”(Ieremia 2:13). O clipă de neveghere a adus o robie îndelungată prin prăpastiile adanci ale lumii intinate. Si totusi, Domnul Dumnezeu le spune:”Mi-aduc aminte încă..”Nu, cu siguranţă nu i-a uitat. Alege sa le vorbeasca: “Asa vorbeşte Domnul: Ce nelegiuire au gasit parintii vostri in Mine, de s-au departat de Mine, si au mers dupa nimicuri si au ajuns ei insisi de nimic?” (Ieremia 2:5) După mustrări usturătoare, Domnul Dumnezeu, ca un Tată iubitor, le oferă încă o şansă ”Priveste-ţi urma paşilor în vale şi vezi ce ai făcut…”(2:23)
Astăzi, ca un ecou cu sunet grav, glasul Domnului mai răsună încă odată pentru fiecare: ”Priveste-ti urma pasilor in vale…”. Avem încă o şansă să ne revizuim viaţa. Privind în urmă, ia-L pe Dumnezeu alături de tine în această călătorie. Fă popasuri îndelungate, mai ales în locurile unde paşii tăi au călcat prin văi adânci…Mergi cu seninătate şi prin cele mai înfundate străzi din viaţa ta. Desprăfuieşte cele mai ascunse dosare din biblioteca sufletului tău şi verifică fiecare drum ce l-ai schimbat fară sa te sfătuieşti cu Dumnezeu. Întoarce-te cu toată inima spre tine şi apoi lasă-L pe El să facă ordine. Nu-ţi fie frică de ireversibilitatea timpului, nici chiar de umbre sau pete întunecate nu te teme. Priveşte doar în urmă cu sinceritate, cântăreşte fiecare moment al călătoriei tale, iar apoi acceptă să fii lutul din mâna Olarului. Vei fii modelat după standardele Lui şi astfel tabloul va căpătă o strălucire aparte.
Doar privind în urmă, dai piept cu realitatea, cu tine însuţi. Poţi cântări astfel impactul adus prin lumina ta sau prin petele care afundă lumea în mocirla păcatului. Şansa ţi-a fost dată “Priveşte-ţi urma paşilor…”şi cântăreşte bine ce ai fost, lumină sau umbră?; indicator spre cer sau spre pierzare?
Adriana Vanciu
Etichete: ce las in urma mea, lectii, profesor, provocare, valoarea privirii
