Când auzim cuvântul steril imediat ne vin in cap două imagini: una este cea a unui spital unde mediul este dezinfectat, iar cealalta este a unui cuplu în care unul dintre parteneri nu are capacitatea de procreere, de a lasa urmași.
Ma uit în oglindă iar apoi în jurul meu și realizez, ca pocăiții devin din ce în ce mai sterili. Din pacate, lăsăm tot mai puțin în urmă, și nu mă refer aici la case mașini, afaceri și relații că de astea lăsăm suficiente, ci tot mai puține vieți schimbate.
Domnul Isus, ne spune în Evanghelia dupa Ioan, că dacă rămânem în EL, vom aduce mult rod, că altfel nu putem face nimic(Ioan 15:1-5). De multe ori am ajuns să fiu langă EL, sa fiu în fața LUI, sau în alt loc, dar numai nu în EL. De multe ori am crezut că, “dacă nu fac..” (beau,fumez,injur,etc.) este bine, dar de fapt era doar jumatate de bine. Poate nici atat. “Dacă eu nu fac”, și mă rezum la atât, rămân steril, devin arid, iar viața mea care are trebui să fie o lumină albă curată, un far care să lumineze spre Hristos în lumea asta atat de căzută și confunză, sau o cărare care să ducă intotdeauna și negreșit către Mântuitotul ci devine doar o lumină palidă, a cărei puteri e asemenea unei stele de pe cer intr-o seară când este lună nouă iar omul căzut, care are nevoie de lumină se află intr-o padure deasă. El mă vede, dar nu-i ajută cu nimic. O lumină sterilă.
La fel de steril era si poporul Israel in secolul I. Ei “nu faceau” toate cele 600 și ceva de porunci, și sufletele lor erau un deșert arid, în care viața nu-și avea locul dar era mediul propice pentru prezervarea unor ruine vechi, amintiri a unei vremi de mult apuse, dar totuși moarte. Ei nu ințeleseseră că Legea dată de Dumnezeu era Legea Dragostei, nu a poruncii seci (Deut 10:12-14).
Acuma mă uit din nou la mine, și la noi, și mă gandesc cât de mult ne asemănam și noi cu ei. Foarte mulți trăim din niște amintiri când umblarea noastră cu Domnul era zi de zi, și inima noastra era plină de dragoste pentru EL. Iar mai nou simțim că și viața noastă a ajuns la un nivel gol și arid: “să nu fac”, și atat.
Dragi șfinți și iubiți frați pocăiți, vă chem azi la Isus, la Izvorul vieții. Va chem să ne dezbracăm de toate identitățile astea luate de noi cu toate regulile implicite, și să ne îmbracam cu hainele lui Dumnezeu: sfințirea și neprihanirea. Vă chem nu la ceva nou, ci la ceea ce va chemat insuși Dumnezeu.
Vestea bună este că din acel mediu arid – steril, din Palestina secolului I, s-a nascut Biserica lui Hristos. Eu cred că El poate sa făcă din inima mea și din inima noastră o oază cerească, în care să rodească Sămânța lui și din care orice suflet să se poată adăpa și hrănii cu hrană cerească. Nu pentru că am fi noi deosebiți ci pentru că știm că Domnul e singurul care poate face să curgă râuri de apa vie din inimile noastre. Mă rog ca așa să și facă. AMIN
Sebastian Sidei
